TRATAMENTUL CHIRURGICAL

Tumora se definește ca un conglomerat celular, fără funcționalitate.
Tumorile se clasifică în benigne (necanceroase) și maligne (canceroase).
Există o serie de factori predispozanți pentru formarea cancerului cutanat:
-agenții chimici
-traumatismele
-expunerea la radiații
-deficiențele imunologic.

Te asteptam la un consult!

CARE SUNT INDICATIILE SI CONTRAINDICATIILE TRATAMENTULUI CHIRURGICAL AL TUMORILOR?

Tumorile epiteliale
1. Keratoza seboreică: apare pe pielea normală, sub formă de papule mici, gălbui, cu o suprafață verucoasă. Tratamentul constă în chiuretaj, crioablație / excizie chirurgicală.
2. Acantomul cu celule clare: apare ca un nodul eritematos bine delimitat, ferm, de 0,5-1 cm, cel mai frecvent pe gambe. Tratamentul constă în excizie chirurgicală.
3. Keratoacantomul: apare pe zonele expuse la soare sub forma unui nodul ferm. Tratamentul constă în excizie chirurgicală sau ablație laser CO2.
4. Polipul sau papilomul fibroepitelial: apare de obicei în axilă, inghinal sau submamar. Tratamentul constă în excizie chirurgicală.
5. Keratoza actinică / solară / senilă: este considerată o leziune premalignă care necesită extirpare chirurgicală de urgență.

Tumori ale țesutului conjunctiv
1. Cheloidul: este o leziune fibroasă hipertrofică, bine delimitată, cu contur neregulat, roșietică, care apare postoperator, posttraumatic sau idiopatic. Tratamentul constă în injectare de corticoizi sau excizie chirurgicală.
2. Histiocitomul: este o tumoră circumscrisă de culoare variată. Tratamentul constă în excizie chirurgicală. Excizia incompletă duce la apariția recidivelor.

3. Tumora glomică: este un nodul ferm, dureros, localizat de obicei la nivelul patului unghial. Tratamentul constă în excizie chirurgicală.
4. Leiomiomul: apar ca noduli mici, brun-albăstrui, proeminenți, cu un diametru de sub 1 cm, derivați din mușchii piloerectori. La frig devin dureroși. Tratamentul constă în excizie chirurgicală.
5. Neurofibroamele: sunt tumori dezvoltate din țesutul nervos, sub formă de papule sau noduli maronii, de consistență moale, mai ales pe extremități. Prezența a mai mult de 3 tumori mai mari de 1,5 cm definește apariția neurofibromatozei (boala von Recklinghausen). Se poate transforma malign. Tratamentul constă în excizie chirurgicală și examen histopatologic.
6. Xantelasmele: sunt depozite de colagen de culoare alb-gălbui, predominant la nivelul pleoapelor, și cu dispoziție de obicei simetrică. De regulă se asociază cu hiperlipoproteinurie. Tratamentul constă în excizie chirurgicală sau electrodesicare.
7. Dermatofibroamele: sunt tumori dermice relativ frecvente, de obicei asimptomatice, formate din punct de vedere histologic din proliferarea fibroblaștilor, colagenului, histiocitelor și capilarelor. Tratamentul este chirurgical.

Imagini pentru skin

Tumorile chistice
1. Chistul epidermoid (sebaceu): poate fi unic sau multiplu și are o creștere lentă. Când se inflamează devine dureros și supurează. Tratamentul constă în excizie împreună cu cămașa de înveliș.
2. Chistul trichilemal (pilar): se localizează aproape exclusiv pe scalp (90%) și conține keratină amestecată cu produși de degradare. Tratament: excizie chirurgicală.
3. Milia: sunt mici colecții punctiforme, gălbui, cu diametrul de 1-4 mm, acoperite de un strat subțire de epiderm. Pot să apară spontan sau periorbitar, cu localizare predominant periorbitară. Se excizează chirurgical.
4. Chistul dermoid: este o tumoră congenitală care necesită excizie chirurgicală.

Tumorile vasculare
Hemangiomul: apare ca o tumoră vasculară care poate fi localizată cutanat, mucos sau visceral. De obicei sunt prezente la naștere și cresc în dimensiuni până la vârsta de 5-10 ani, după care stagnează. Tratamentul este chirurgical, însă este un tratament complex și dificil, datorită riscului potențial de sângerare.

Tumorile pigmentare
Nevii celulari joncționali (alunițele): sunt tumori pigmentare cu potențial ridicat de malignizare. Prin malignizare determină apariția melanomului malign care este cea mai agresivă formă de cancer.

Informații procedură

  • Durata interventiei

    30-90 minute

  • Anestezie

    Locala

  • Durata spitalizarii

    Fara

  • Timp de recuperare

    5-14 zile

  • Rezultatul final

    2-3 luni

  • Cost informativ

    -

Întrebări Frecvente

Înaintea intervenției chirurgicale propriu-zise se realizează un consult amănunțit care, dincolo de evaluarea stării de sănătate a pacientei și a eventualelor contraindicații.

Indicațiile preoperatorii:
– întreruperea medicației anti-inflamatoare cu cel puțin 7 zile înaintea intervenției chirurgicale
-trebuie sa anuntati chirurgul si medicul anestezist daca aveti probleme medicale (tensiune, probleme vasculare, infarct, diabet, probleme pulmonare, probleme cu sangerarea, epilepsie, probleme neurologice, alergii la diverse medicamente);

-trebuie sa aveti cel putin o unghie fara oja


Analizele preoperatorii necesare sunt: hemoleucograma, glicemie, creatinina, INR, TGP, AgHBs, HCV, HIV, VDRL,

Se vor face poze preoperatorii. Pozele au caracter confidential si nu pot fi publicate fara acordul pacientului. Pozele nu sunt stocate in baze de date on-line.

Tumorile mici, sub 5 cm, se excizează cu anestezie locală. Tumorile mari pot necesita anestezie regională și excepțional anestezie generală.
Intervenția constă în incizie, excizia formațiunii tumorale, hemostază locală și sutură. În scop estetic sutura se realizează cu fir intradermic sau cu fire îngropate. În caz de suprainfecție a tumorii, sutura nu poate fi realizată estetic, uneori necesitând ca plaga să fie lasată deschisă câteva zile și suturată în timpul doi la câteva zile.

În cazul tumorilor mici pacienții nu necesită perioadă de recuperare, imediat după intervenție putându-și relua activitatea cotidiană, cu evitarea traumatizării zonei operate.
În cazul tumorilor mari, pacienții pot necesita câteva zile de repaus fizic.
La toți pacienții, plaga va fi dură, roșie, ușor dureroasă, reprezentând semnele inflamației acute. După circa 3 săptămâni aceste semne vor dispărea.
Postoperator trebuie să evitați traumatismele locale, expunerile la frig. Puteți face duș după 5-7 zile. Firele pot fi resorbabile și nu necesită a fi extrase. Dacă nu sunt resorbabile se vor extrage la 7-12 zile postoperator.

Postoperator poate fi folosită radiofrecvența multipolară 3DEEP by Endymed pentru estomparea cicatricilor

-sângerarea plăgii: constă în sângerarea plăgii după efectuarea suturii. Simplă compresiune și aplicare de gheață rezolvă de regulă problema. La nevoie se poate reinterveni pentru efectuarea hemostazei.
-infecția: reprezintă o complicație de temut, care necesită deschiderea plăgii. Profilactic se poate administra antibiotice cu spectru larg pe cale orală.
-granulomul: reprezintă o reacție de rejet a corpului față de materialul de sutură, manifestată prin apariția unor mici tumorete. În aceste cazuri trebuie extras firul de sutură.
-dezunirea plăgii: este o complicație rară, care apare la pacienții cu diabet zaharat, pacienții imunotarați, în cazul unei suturi incorecte sau în cazul în care plaga este în tensiune (dacă s-a extirpat și piele). Rezolvarea constă în excizia marginilor și resutura.
-cicatrizarea vicioasă: este o complicație foarte rară, imprevizibilă, care nu poate fi prevăzută și nici tratată. Constă în vindecarea plăgii cu o cicatrice largă, proeminentă adesea, roșie, adesea însoțită de mâncărimi (cicatrice hipertrofică sau cheloidă).

Scopul interventiei este unul mai intai medical si apoi unul estetic. Important este ca rezectie sa fie facuta in totalitate astfel incat la primirea rezultatului histopatologic sa fie consemnat ca excizia s-a facut in totalitate si marginile de excizie sunt libere de tesut tumoral.

Dupa interventie trebuie sa aveti grija sa nu trumatizati zona operata, sa nu dormiti pe ea si se vor schimba pansamentele zilnic.

Evitati statul in caldura sau frig precum si contactul cu praf, mizerie etc.

Firele se vor suprima dupa 5-14 zile in functie de localizarea alunitei.

La nevoie puteti lua un antiinflamator sau un calmant usor.

Povesteste-ne experienta ta

Premii

PREMII
Premiu 1
PREMII
PREMII
PREMII
PREMII
PREMII
PREMII
Premiu 5
Premiu 4
Premiu 2
PREMII
PREMII
Premiu 3
PREMII
PREMII
Premiu 6
PREMII
PREMII
PREMII
×

Aboneaza-te la newsletter si primesti o reducere de 5% la serviciile clinicii Arestetic!


Sunt de acord cu

Termenii si Conditiile

Nu mai afisa acest mesaj